Președintele PD, Emil Boc, a recunoscut că au existat întâlniri informale ale unor membri PD cu unii membri PSD, însă a negat semnarea unui protocol înainte de moțiunea de cenzură.
"Nu a existat și nu există niciun fel de protocol sau înțelegere scrisă între PD și PSD, între PSD și PD. Singurul document scris pe care îl avem este cu PLD. În rest, nu au existat nici negocieri, nici protocoale între PD și PSD", a declarat, joi, într-o conferință de presă, președintele democrat.
Potrivit acestuia, au fost, în schimb, discuții informale între unii membri ai PD cu privire la moțiunea înaintată de PSD, în cadrul cărora aceștia au explicat "foarte clar și fără echivoc", că opțiunea PD, dacă moțiunea va fi adoptată, va fi aceea de formare a unui Guvern de centru-dreapta, având ca pilon de susținere Alianța "Dreptate și Adevăr", PD-PNL-PLD.
"Acest punct de vedere a fost comunicat în cadrul întâlnirilor informale colegilor de la PSD. În rest, niciun document scris, nicio negociere pe marginea niciunui guvern alternativă, după moțiune", a mai subliniat Emil Boc.
Mai multe știri pe www.medifax.ro